Asigurarea de răspundere a cărăușului rutier este un mecanism de despăgubire a proprietarului mărfii pentru daunele cauzate de transportator, în cazul care este vina acestuia în producerea accidentului.
Polița CMR protejează transportatorul împotriva răspunderii financiare pentru pierderea sau deteriorarea încărcăturii ca urmare a: accidentelor rutiere, incendiilor, răsturnărilor autovehiculului, supraîncălzirii încărcăturii, furtului de marfă, pierderilor financiare rezultate din întârzierea livrării sau daunelor cauzate terților de încărcătura transportată (de exemplu, căderea încărcăturii pe ceva sau pe cineva, scurgerea de substanțe chimice pe sol). Totuși, nu e trebuie să confundăm această asigurare cu asigurarea de marfă, deoarece asigurarea de marfă protejează interesele proprietarului sau ale destinatarului mărfii, dar nu pe cele ale transportatorului.
Cu toate că, din perspectivă juridică, polița CMR este facultativă, potrivit prevederilor Convenției privind contractul de transport rutier internațional de mărfuri, aceasta este una dintre condițiile obligatorii pentru primirea unei comenzi.
Perioada de asigurare variază în funcție de caz și preferințe. Aceasta poate fi întocmită pentru câtev încărcături, o perioadă determinată sau un an.